În comparație cu stocarea permanentă, stocarea nepermanentă, numită și memorie volatilă, este un dispozitiv de stocare a cărui date sunt pierdute atunci când sursa de alimentare este deconectată. Exemple de stocare nepermanentă includ memoria cache CPU și memoria RAM.
Cum lucrează împreună
Dispozitivele de stocare permanente și non-permanente au avantaje și dezavantaje care se completează reciproc. Ei lucrează bine în legătură unul cu celălalt, deoarece fiecare face ceva bine că celălalt nu.
Stocarea temporară funcționează mai rapid decât stocarea persistentă (datele sale sunt accesate la o latență mai mică). Cu toate acestea, este mai costisitor de fabricat. Prin urmare, acesta este fabricat în capacități mai mici, iar calculatorul îl folosește ca o resursă redusă pentru aplicațiile cele mai critice.
Depozitarea permanentă funcționează mai lent decât depozitarea nepermanentă, dar este mai ieftină de fabricat. Utilizarea sa principală este stocarea datelor pe termen lung, pentru lucruri precum sistemul de operare, aplicațiile și documentele. Când utilizați o aplicație specifică, aceste date sunt încărcate în memorie RAM (stocare non-permanentă), unde funcționează mult mai rapid.
În general vorbind, o capacitate mai mare de stocare este mai mică. De exemplu, un computer poate avea o unitate de hard disk de 2 TB și un SSD de 256 GB pentru stocare permanentă. Același computer poate utiliza 16 GB de memorie RAM și 9 MB de memorie cache CPU, ca stocare volatilă. Cea mai slabă și mai ieftină de stocare (hard disk-ul) are cea mai mare capacitate, iar stocarea cea mai rapidă și mai costisitoare (CPU cache) este cea mai mică.
Termeni de hard disk, Dispozitiv de stocare